Călare pe catâri

Vom încălecă pe catâri și o vom lua în sus, prin munții Sithoniei. O excursie de neuitat într-o natură romantică. Experimentatul nostru ghid vă va arăta locuri ascunse la care nu v-ați fi așteptat vreodată. Alegeți-vă catârul după preferință, indiferent dacă se va numi Markus, Vangelis sau Ermis. Oricare dintre ei vă va duce spre ținta propusă! Trăiți o zi de neuitat într-o natură minunată! Stați de vorbă cu experimentatul lider al excursiei și care are multe de povestit sau cântă de acolo, de pe spinarea catârului, să răsune munții! Țineți bine aparatul foto, sau camera de filmat dacă trageți cadre panoramice! Faceți un mic popas pentru voi și catâri pentru a vă odihni la umbra măslinilor! Umpleți-vă sufletul cu această natură unică și regăsiți-vă, cu plăcută surprindere prin locuri ascunse pe care nu le-ați fi așteptat niciodată! O plimbare pentru întreaga familie! .

Echitație

Adevărata libertate o găsiți pe spatele unui cal. Înainte însă de a încăleca veți fi instruit de experimentatul nostru instructor în tainele echitației. În padocul din afara satului veți face cunoștință cu caii. Apoi veți porni într-o plimbare ușoară, împreună cu alți călăreți în munți sau chiar la mare. Bucurați-vă de mediul fascinant și natura de neuitat care vă înconjoară. Un răgaz binevenit după soarele de pe plajă. Nu uitați pălăria, soarele este la fel de puternic.

Vizitarea Salonicului și cumpărături

Transfer de la Sarti la Salonic pentru tur de oraș și vizitarea obiectivelor turistice. Veți avea ocazia să vedeți Turnul Alb, care este simbolul orașului, târgurile, zona universității, arcul lui Galerius, Rotonda, Fortăreața și Zidurile Cetății, de unde veți avea o panorama minunată asupra Salonicului. În timpul turului veți face o oprire la biserica bizantină Sf. Dimitrie și veți avea ocazia să vizitați muzeul arheologic sau să vă petreceți timpul liber pentru cumpărături în centrul orașului. Puteți merge pe strada Tsimiski, artera principală, cunoscută pentru magazinele și buticurile inedite, cu cele mai recente modele de blănuri, haine și încălțăminte.

 Μeteora

Un punct culminant al șederii dvs. în Grecia va fi o vizită la mănăstirile de pe Meteora. Vei călători de-a lungul coastei unde vei vedea Muntele Olimp, reședința mitică a celor doisprezece zei. Apoi, mai departe spre Kalambaka, trecând prin Larissa și Trikala pentru un prânz opțional la poalele stâncilor. Punctul terminus este Meteora, un miracol geologic care trebuie văzut pentru a fi crezut. Aici vom vizita două dintre fabuloasele mănăstiri urcate pe stâncile abrupte. Fiecare mănăstire ascunde adevărate bogății, precum fresce, icoane și sculpturi lucrate cu multă migală. Notă importantă: accesul în mănăstiri este permis doar în ținută decentă. Nu sunt acceptate fustele mini și tricourile cu mâneci scurte la doamne iar bărbații vor purta pantaloni lungi.

Turul Sithoniei

Vom porni cu autocarul pentru a ne informa mai bine, pentru a cunoaște Sithonia, brațul mijlociu din Halkidiki. Ne vom opri mai întâi la Nikiti pentru a vizita Sithon, o interesantă fabrică de miere și unde putem urmări procesarea mierei locale. Dacă dorești, poți cumpăra miere și de aici. În orice caz, vei fi invitat să cumperi din magazinul următor: piața săptămânală din Neos Marmaras îți oferă de toate. Apoi se urcă pe munte, în satul tradițional Parthenonas, care a fost abandonat de mai multe decenii, dar restaurat recent cu nespusă grijă. De la cele vechi, tradiționale dar atât de frumoase vom trece în extrema cealaltă, la ce este nou și modern: complexul hotelier Porto Carras unde vom vizita faimoasa vinărie și unde, bineînțeles, suntem așteptați la o minunată degustare de vinuri și produse tradiționale. În continuare, la Toroni vom servi un bine meritat prânz într-un restaurant frumos iar mai târziu ne așteaptă un alt obiectiv interesant de văzut, respectiv Porto Koufo, unul dintre cele mai mari porturi naturale din Europa, supranumit totodată "portul surd” datorită a doua stânci masive aflate chiar la intrare și care sparg cu ușurință cele mai înalte valuri, motiv pentru care întreaga zonă portuară este extrem de liniștită. Ultima noastră oprire va coincide cu o experiență inedită: vom poposi în Panorama, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale turului nostru, unde vom participa la un safari de fotografie în rezervație. De aici aveți o priveliște cuprinzătoare, nu numai până la satul Kalamitsi și golfurile strălucitoare din zonă, ci și asupra mării. Când cerul este senin și atmosfera limpede, poate fi văzut chiar și Sfântul nostru Munte Athos.

Waterland

Bălăceală și distracție nebună în cel mai tare complex din Salonic! Bucurați-vă de adrenalina valurilor artificiale, de Rapid River, senzațiile tari produse de spiralele care te tăvălesc cum vor ele și toboganele cu apă! Dați frâu liber distracției udându-vă sau, dacă așa doriți, rămânând pe uscat! Modelați-vă, lucrați-vă corpul cu gimnastică aerobică și aqua-aerobică! Participați la jocuri și deveniți câștigătorul zilei! Savurați-vă mesele într-unul din nenumăratele noastre locuri și puncte de alimentație! Relaxați-vă prin hidromasaj! Întindeți-vă pe șezlonguri și lăsați-vă pradă soarelui! Entuziasmați-vă și lăsați-vă surprinși de mult mai multe lucruri plăcute care vi se pot întâmpla...! O zi fantastică pentru întreaga familie!

 

 

  Croazieră la Muntele Athos

 O croazieră frumoasă de-a lungul țărmului Republicii Monahale din Muntele Athos! Republica autonomă Athos se află pe a treia și cea mai estică peninsulă din Halkidiki, fiind parte a bisericii greco-ortodoxe și a monumentelor sale din perioada bizantină. Încă de la înființarea sa (între secolele 7 și 9), accesul femeilor a fost strict interzis. Bărbații pot vizita mănăstirile după obținerea unei vize speciale de la autorități. Muntele Athos însumează astăzi douăzeci de mănăstiri, care adăpostesc obiecte prețioase de o incalculabilă valoare istorică și religioasă, mărturii vii și infailibile ale Imperiului Bizantin. Croaziera noastră pornește cu vaporașul din pitorescul port Sarti, respectiv de la Katerina și Anestis și asigură toate standardele de confort pasagerilor. Navigând direct spre punctul sudic al peninsulei numit și Erimos (deșert), vizitatorii pot admira numeroasele schituri construite pe această parte. Apoi, vaporașul se întoarce și se apropie de țărm, oferind o priveliște impresionantă asupra mănăstirilor. Ghizii noștri poligloți vă vor aduce mai aproape de istoria ortodoxiei, a vieții monahale și a mănăstirilor. În continuare, vaporașul își va duce pasagerii pe insula Ammouliani. Pauza de câteva ore pe Amouliani vă permite să descoperiți bucătăria autentică grecească și să vă bucurați de un peisaj minunat. La întoarcerea la Sarti, în jurul orei 17.00 veți rămâne sigur cu amintiri de neuitat.

Pentru mai multe informații puteți vizita site-ul: http://www.sarti.gr/en/halkidiki-sithonia-sarti-cruises.html

Blue Lagoon Cruise

 Enjoy one funny full day swimming cruise and sunset tour. Come on and follow us to our captain waiting for you at the harbor of Sarti. We start in the morning by boat with destination the northern part of Sithonia where you have the opportunity to jump into the open sea and admire the marvelous beaches of Vourvourou and Kavourotripes. In the evening at our last stop you can prepare together with our captain the grill and the salads and we promise you an unforgettable cruise with unlimited wine and lot of fun. 

Croaziera Robinson

Aventură în plină mare! Bucurați-vă de o excursie amuzantă și aventuroasă cu barca! Pornim la prânz spre coasta de nord a Sithoniei. La prima noastră oprire aveți ocazia să înotați și să faceți scufundări cu tub de respirat. Plonjați în imensitatea albastrului infinit al mării, culegeți arici de mare și stridii, sau orice credeți că poate fi preparat pentru cină.

 


Croazieră în insula Amouliani

Odisee ca în Caraibe! Plecăm spre partea nordică a regiunii Halkidiki și o vom explora așa cum, odată, o făcea Ulise cel isteț care găsea întotdeauna soluții să depășească toate dificultățile. Vaporașul ne va lua dis-de-dimineață din Sarti. Oricine dorește, poate sări deja în mare, în apa curată și limpede precum cristalul. Oricum, la prima noastră oprire, în pitorescul golf Portokali, se poate face plajă sau înota. O altă haltă pentru înot o vom face la insulele pitorești „ale măgarilor”, înainte de Amouliani, spre al cărei port ne îndreptăm. Aici vom arunca ancora pentru o oră și jumătate, timp în care puteți face o plimbare odihnitoare prin sat sau poposi într-una din tavernele tradiționale. Pe drumul de întoarcere veți descoperi unul dintre cele mai impresionante golfuri din Ammouliani, minunatul golf Karagatsis, unde vom avea din nou o pauză pentru o baie răcoritoare

Surfing
Kaiac
Cat Surfing
Silder Ring
Banana
Schi nautic

Pentru mai multe informații puteți vizita site-ul:  www.aquafun-watersports.de

Scuba Diving

Scufundările cu tub de oxigen (scuba diving) sunt o nouă descoperire pentru Sarti. In general, sportul este accesibil tuturor scufundărilor la o adâncime maximă de aproximativ 30 metri (98,4 ft). Vizibilitatea medie este de 10-20 metri, iar accesul la locul scufundării este posibil cu barca. Ești pregătit pentru o nouă provocare? De ce să nu deschizi ochii spre atracțiile, sunetele și senzațiile unei noi lumi subacvatice? La centrele special amenajate pe coasta de est a Sithoniei, instructorii vor începe prin a vă oferi informațiile  teoretice și a vă familiariza cu echipamentul pe care îl folosește un scafandru. Apoi, va veni momentul vostru, atât pentru începători, cât și pentru avansați să plonjați și să descoperiți casa unor pești și plante exotice minunate. De asemenea, sunt organizate cursuri de scufundări, cu examene PADI (Asociația Profesională a Instructorilor de Diving) în final. Programul zilnic la Sarti este între orele 10:00 și 14:00 sau se poate stabili de comun acord cu solicitanții. Pentru mai multe informații puteți vizita site-ul:  www.aqualand.gr

 

 

Goa Kajak Tour

Plecând de la Sarti cu kaiacele, vom parcurge o parte din frumoasa coastă de sud a Sithoniei. Formațiunile stâncoase inedite, împreună cu apele de un colorit aparte formează un peisaj încântător. Vă veți putea scălda pe îndelete, explora marea, înota folosind labele, vizorul și tubul de respirat sau, pur și simplu, sta la plajă. Printre atracțiile turistice se numără plaja și golful Goa. Acesta s-a format practic într-o peștera în care, o colonie de lilieci dă o petrecere deasupra umerilor dvs. La acestea se adaugă formațiunile stâncoase de pe întregul parcurs pe mare, cu adevărat deosebit de interesante și frumoase și care impresionează prin ineditul lor. Notă: nu sunt necesare cunoștințe sau experiență specială pentru a merge cu kaiacul; este suficient doar un nivel mediu de pregătire fizică.

 

 

 

 

 

s6-5
13413175 458747321001041 1355774266043425062 n 1600x1200
FOTOS-SOK Page 22 Image 0002 1600x1200
s6-4
3143627 orig 1600x1200
s6-6
1313041495288680313 sarti 1600x1200
sarti-Bild2
s6-7
199
188 1600x1200
298169 1742628545157 1822041412 1157114 8335454 n 1600x1200
s6-3
14064005 485998901609216 7066544296614592794 n
1332757618879477639 sarti 1600x1200
Sarti-Donky-Tour 1600x1200
163 1600x1200
s6
1284826536373300630 sarti
10630670 10204184883016363 5762821701684474 o 1600x1200
1888813 10204193267225963 982880703366359245 o
470382 4055767323153 1933724540 o 1600x1200
10257061 10203962883383040 3511389293765870387 o 1600x1200
14231274 491689447706828 6350062554598477918 o 1600x1200
DSC 2013 fhdr 1600x1200
877488 orig 1600x1200
10476354 10204193156623198 1157893560188645865 o 1600x1200